Azi dimineata cand am deschis draperiile stiti ce am vazut, ningea. Cu niste fulgi mari si plati lunguieti si grei si desi si cadeau neregulat, unii cu viteza pana jos si altii ca niste pene pe orizontala se leganau dintr-o parte in alta si in cercuri. Si ceru era cenusiu, un albastru dubios si lumina difuz dar era si soare. Si fulgii erau desi desi, gen umpleau imaginea. Si printre ei zburau pescarusi albi, de fapt nu zburau, planau si nu intelegeau, aveau privirile confuze rau, gen as vrea un tablou cu un pescarus cu privirea confuza, va rog. Gen daca as fi stiut sa pictez, gen tabloul ala l-as fi pictat, m-as fi trezit dimineata si mi-as fi pictat fereastra cu pescarusi. Mi-as fi facut un brad de craciun impodobit cu perscarusi confuzi. Mi-as fi desenat imaginea si as fi micsorat-o si mi-as fi pus-o in portofel cu iubirea mea, atat de mult mi-a placut. Mi-a placut atat de mult incat nu mai vreau sa fac nimic azi, gen nimic nimic decat sa stau in pat sa ma gandesc la fereastra, intre timp s-a topit zapada si pescarusii plutesc in ploaie acum, la fel de poetic da nu la fel de frumos.
