Inceputul e primul pas spre sfarsit, iar gradual fiecare secunda ne apropie de o finalizare, but then again gandeste fara sa faci din asta un scop. Intrebarea mea e unde se vor sfarsi ei. Cand inceputul lor a insemnat un sfarsit in sine, sfarsitul ignorantei, al rautatii gratuite, al suferintelor induse altora si provocate de catre altii, al ghetii ce ii cristaliza ei sufletul, al peretilor ce ii incadrau lui existenta. Ma rog....peretii in sens fizic sunt pentru el libertatea, dar intrebarea mea pe masura ce ii dau voce devine infricosatoare in sensul ca ridica si mai sus limitele iar viata lor devine viata tuturor posibilitatilor, exista in cazul asta posibilitatea unui sfarsit? Ma intreb cu frica in suflet, frica, da, pentru ca ma uit la ei si ii vad razand, dar oare nu suntem cu totii guvernati de relatia cauza efect?
Guvernati...Monarhizati ar fi mai adecvat? Mai plin de sens? Mai corect? Mi-am uitat cuvintele in romana? More sensible? More accurate?
Aha...s-a indepartat deci, dar oare cu totul?
Pornesc de sus de tot, de mai sus de imaginatie, din varful anti-materiei si focalizez universul, cobor in in galaxia Skittles sau cum ziceati ca se cheama, disting pamantul, restrang imaginea pe oceanul atlantic, identific o insula, ma apropii de nordul ei, vad o plaja si la capatul ei e ea. Daca cobor si mai mult si ii gasesc creierul, e rosu pe harta, e activ si pulseaza. Da sufletul?
As putea sa reiau metafora sa explic cum sufletul i-l focalizam undeva in estul europei dar asta ar insemna ca ii distrugem din farmec.
Deci nu e departata semnificativ, inseamna ca ea chiar il iubeste.
Cum spuneam, ii vad razand mereu pentru ca reactiile chimice si impulsurile electrice din creierele lor sunt activate permanent de prezenta celuilalt sau din motive independente de ei si legate de foita care arde?
Sa nu cadem in profan. Sa nu cadem in infam. Ce inseamna infam?
Deci sfarsitul lor e etern? Inceputul e ciclic? Sunt ei norocosii castigatori ai iubirii adevarate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu