Poison Propaganda

Nu sunt persoana publica deci pot sa scriu injuraturi pe blog. Nu o sa vorbesc despre iubita mea care se pisa ketamina, nici despre droguri. uuu..droguri. nici despre copii bogati care isi duc viata la extrem, nici despre inele de diamant si rubine. Nu o sa scriu despre cum a putut secolul 20 sa promoveze ideea de heroin chic, nici despre anorexie ca trend nici despre inchistarea intr-o camasa de forta imaginara. Nu o sa vorbesc despre calatorii extravagante in lume in cautarea unui sine preconceput si fals. Nu o sa vorbesc ca si cand as fi inteligenta. O sa pastrez low profile, o sa zambesc mereu in poze si o sa ii iau pe cei de langa mine in brate, sa pozam in grup, chiar daca in realitate ma sprijin de ei sa nu ma dezechilibrez. oooops m-am dat de gol. O sa cad in gol. O sa ard in iad. Nu o sa intru niciodata intr-o camera cu privirea rosie si pierduta, nu o sa fug si o sa incerc sa mananc mereu salata la cina. Nu o sa scriu niciodata intr-un carnetel efectul drogului de aseara ca sa pastrez mereu sentimentul si sa il adaug comportamentului meu de zi cu zi incercand sa imi adaug valoare reputatiei. Nu o sa inteleaga nimeni niciodata ce scriu pe blog pentru ca i'm trying to be unique...like everybody else. O sa urmaresc mereu vise banale cu masini scumpe si vile cu piscina, cu pantofi inalti si diamante de designer, o sa intru mereu in lumi din care nu fac parte din plictiseala si nu o sa calc in picioare castele de nisip care erau visele mele, si pe tine o sa mi te imaginez mereu in valuri spumoase si hartii verzi, pana o sa te am si atunci povestea mea rupta o sa se termine cu bine, povestea mea rupta o sa se termine cu tine, o sa ma termin cu mine si o sa ma incep din nou, pentru ca uneori sunt prea praf sa inchid geamul si tot ce sunt cade in strada.